Cursuri initiere in Terapia cu Îngeri

Cursuri initiere in Terapia cu Îngeri

Publicat pe
Cursuri initiere in Terapia cu Îngeri

Cursuri initiere in Terapia cu Îngeri

Terapia cu îngeri ne este bine cunoscută, chiar dacă nu o conștientizăm ca atare, de când suntem mici și învățăm rugăciunea ”Înger, îngerașul meu”.
Cuvântul ”terapie” provine din limba greacă: therapia  = “tratament”, “îngrijire”.
Potrivit etimologiei, cuvântul ”înger” provine din limbile latină și greacă, însemnând ”trimis/mesager al lui Dumnezeu”. Și iată cum rugăciunea ”Înger, îngerașul meu” este practic primul nostru instrument de medicină preventivă, prin care solicităm să fim feriți de rău și întăriți spiritual – premisele unei perfecte stări de sănătate.
Cursuri initiere in Terapia cu Îngeri
În același timp, rugăciunea arată foarte clar că integritatea noastră fizică și spirituală presupune cultivarea relației cu divinitatea.

Această rugăciune simplă conține o întreagă filozofie privind condiția omului ca ființă spirituală care, în călătoria ei pe Pământ, are ghizi și călăuze divine a căror menire este ocrotirea și ajutorul. Ne naștem sub protecția Îngerilor, murim sub protecția Îngerilor și trăim ca să devenim Îngeri !

Cursuri initiere in Terapia cu Îngeri
Terapia cu Îngerul păzitor
Îngerul păzitor, pe care fiecare om îl primește la naștere, este cel mai apropiat ajutor al nostru. El ne va apăra necondiționat, se va bucura și se va întrista odată cu noi, nu va pleca niciodată de lângă noi și va reține toate faptele noastre bune. Câți dintre noi se gândesc măcar din când în când la acest prim și cel mai apropiat prieten ? Importanța Îngerului păzitor este subliniată în tradiția creștin – ortodoxă prin ”Acatistul Îngerului păzitor”. Și în acest acatist, se poate lesne vedea că cea mai importantă terapie este permanenta legătură cu Dumnezeu și cu mesagerii săi nevăzuți.
Cursuri initiere in Terapia cu Îngeri
Ființele de lumină din Împărăția de Lumina a Tatălui Ceresc
Există oameni care prin credință au dezvoltat o adevărată relație cu Îngerul păzitor, pe care îl pot auzi și simți în preajmă sau căruia i-au aflat chiar numele de neexprimat în limbaj omenesc. V-ați întrebat poate câte asemenea ființe de lumină există în Împărăția Tatălui Ceresc. Răspunsul se găsește și în ”Acatistul Sfântului Arhanghel Rafail”: ”miliarde de miliarde”. Noi nu putem cuprinde cu mintea câte asemenea ființe slujitoare lui Dumnezeu există în lumea nevăzută, dar cu siguranță le-am simțit prezența măcar uneori: un parfum nedefinit care vine de nicăieri, o pană sau un fulg venite de niciunde, o stare inexprimabilă de mângâiere a sufletului, o lumină difuză care învăluie un loc, norii în formă de Înger sau de inimă, copiii mici care zâmbesc uitându-se într-un loc unde noi nu vedem nimic – sunt doar câteva semne că Îngerii sunt prin preajmă.
Cu aceste ființe de lumină putem lua oricând legătura pentru a le cere ajutorul, prin rugăciune. Pe toți acești slujitori ai divinității îi putem invoca prin cuvinte simple, rostite din inimă, și ei vor fi aproape de noi, gata să ne susțină. În lumea nevăzută a Îngerilor, există o disciplină desăvârșită și o ierarhie de care vorbește și Canonul de Rugăciune către Puterile Cerești din tradiția creștin – ortodoxă:

– Serafimi, Heruvimi, Scaune, Domnii, Stăpânii, preamărite Puteri, Începătorii și Căpetenii, Sfinți Arhangheli și Îngeri –

Canonul de Rugăciune către Puterile Cerești se încheie cu rugăciunea către Îngerul Păzitor, subliniind încă o data importanța acestui slujitor divin, ”neadormitul păzitor” desemnat special pentru fiecare din noi: ”Sfinte Îngere, cel ce stai înaintea pătimaşului meu suflet”. Se spune că Îngerul Păzitor merge în fiecare zi la Liturghia din Cer, pentru a ne aduce Lumina divină. Cetele angelice se numesc ”coruri”, probabil de la rolul de bază al tuturor îngerilor – acela de a cânta aducând slavă lui Dumnezeu.
Cursuri initiere in Terapia cu Îngeri
Ierarhia Îngerilor
Slujitorii divini au funcții bine stabilite în ordinea universală, astfel încât împreună dau glas Armoniei perfecte a Planului Divin. Această armonie divină se poate traduce în plan fizic de exemplu prin sunet și culoare. Este cunoscut faptul că existența și ierarhia slujitorilor divini a fost documentată din timpuri stravechi, în foarte multe religii, culturi, tradiţii şi sisteme de credință. Se vorbește în general de nouă niveluri ierarhice, în ordinea apropierii lor de Sursa Divină, fără a se putea epuiza vreodată clasificarea acestora. Numărul și diversitatea lor rămân de fapt necunoscute omului și puterii lui de cuprindere cu mintea:
  • Serafimii – sunt ființe de Lumină Pură, pe care nu îi vom putea niciodată vedea cu ochii fizici, dar îi putem accesa prin rugăciuni.
  • Heruvimii – sunt alcătuiți din iubire pură, reprezintă Înțelepciunea Sursei Divine.
Este important să înțelegem că Iisus, Fiul Lui Dumnezeu, din aceste zone de Lumină pură a venit, din zona Serafimilor și Heruvimilor. Înțelegeți poate mai bine acum cât de importantă a fost și este misiunea lui Iisus pe Planeta Pamânt, … Credintă să avem !
  • Tronurile (Scaune) – reprezintă Justiția Divină și totodata puntea dintre planul spiritual și cel material.
  • Domniile – reprezintă înțelepciunea și intuiția, supraveghează activitatea Îngerilor, în acord cu voința divină.
  • Virtuțile (Stăpânii) – au în grijă ordinea din universull fizic, veghind asupra mișcării marilor corpuri cerești; trimit Energie Spirituală pentru a ajuta oamenii să iși dezvolte uneltele necesare progresului pe calea spirituală aleasă. Virtuțile reprezintă de asemenea curajul extrem.
  • Puterile – sunt luptători pentru pace și purifică Universul de energii inferioare; sunt gardieni ai drumurilor dintre umanitate și ceruri și țin registrele istoriei umane; dezvoltă în oameni cel de-al șaselea simț.
  • Principiile (Principatele, Începătoriile, Căpeteniile) – veghează națiunile, țările, orașele, satele, casele și grupurile de oameni ce se află pe această Planetă; protejeaza conducătorii politici și religioși și îi ajută să ia deciziile corecte.
  • Arhanghelii – guvernează întreaga rasă umană; sunt considerați „trupele Speciale de Forță” ale realității angelice; fiecare Arhanghel are o specializare și oglindește un aspect al Divinității. Cum Universul este vibrație, fiecărui Arhanghel îi corespunde o culoare și o armonie sonoră. De asemenea, fiecare Arhanghel are câte o chakră corespondentă, guvernând aspecte și principii universale.

Arhanghelii veghează și transformă toate energiile negative în energii pozitive pline de iubire și compasiune. Nu vom enumera aici toți Arhanghelii cu misiunile lor: acesta este un subiect vast al cursului nostru special despre terapia cu Îngeri. Amintim doar că în tradiția creștin – ortodoxă ne sunt cunoscuți următorii Arhangheli: Mihail – probabil cel mai popular Arhanghel, apărător al Luminii și dreptății; Gabriel sau Gavril – vestitorul venirii lui Iisus pe Pământ; și Rafael sau Rafail – mai marele vindecătorilor, al cărui nume înseamnă ”Vindecarea vine de la Dumnezeu”.

  • Ingerii păzitori – ne ajută pe parcursul vieții de zi cu zi și ne aduc informații și asistență de la Sursa Divină.
Cursuri initiere in Terapia cu Îngeri

Slujitorii divini și terapiile complementare

 

Toți acești slujitori divini au energii specifice de vibrație înaltă, cu rol vindecător al tuturor aspectelor vieții noastre. Multe terapii alternative și complementare accesează aceste energii. Reiki este poate cea mai frumoasă formă de terapie îngăduită de Dumnezeu pe Pământ, prin care putem accesa energiile divine vindecătoare. Totul este energie și sursa energiilor vindecătoare este sursa vieții înseși. Prin inițierea Reiki (acordaj, optimizare, armonizare), dobândim capacitatea de a lucra cu aceste energii pentru a optimiza diverse aspecte ale vieții pe Pământ. Aceasta nu înseamnă însă o cale exclusivă de vindecare, ci încă un ajutor venit de la Dumnezeu. Nu vom uita nici o clipă credința și rugăciunea zilnică adresată Tatălui Ceresc, Sfintei Treimi,  lui Iisus Hristos și Fecioarei Maria, Sfintilor Arhangheli Mihail si Gavril, precum și tuturor ființelor de Lumină din Împărăția de Lumina a Tatălui Ceresc.

 

Terapia cu Îngeri și misiunea oamenilor pe Pământ

 

Noi oamenii suntem aici pe Pământ într-o călătorie de desăvârșire spirituală. Nu suntem perfecți și menirea noastră este să aspirăm și să evoluăm către perfecțiunea divină, așa cum bine spune Acatistul Sfântului Arhanghel Rafail, cel care vindecă rănile noastre sufleteşti şi trupeşti și care șterge lacrimile durerilor noastre:

 

<<Dumnezeu, cu înțelepciunea Lui cea neajunsă, a rânduit în cer oștire slujitoare, miliarde de miliarde, și toate cele văzute prin cele nevăzute tainic se păzesc. Cutremură-te, omule, și măsură îngerească agonisește-ți ție, că Dumnezeu la desăvârșirea făpturii te-a chemat, ca înger nefiind, cu îngerii să te întreci, întru smerită ascultare…>>

Cheia vieții și a întregii cunoașteri este Pacea.
Pentru înscriere la cursuri, vă rugăm să completați formularul de pe website, sau să apelați numerele de telefon afișate în secțiunea Contacthttps://www.bogdanprosperio.ro/contact/

 

Vă dorim o viață liniștită, armonioasă și echilibrată, în care Lumina să vă fie călăuză !

 

Notă importantă:

1)Terapia Reiki este recunoscută în România ca practică de medicină complementară prin Legea nr. 118/2007. Reiki lucrează complementar cu alte forme de tratament medical sau psihologic.

2)În Statele Unite ale Americii, terapia Reiki a fost adoptată de un număr tot mai mare de instituții de îngrijire medicală. Centrul de Cercetare Reiki din Statele Unite ale Americii (The Center for Reiki Research Including Reiki in Hospitals) organizează studii științifice cu privire la eficiența terapiei Reiki pentru diverse afecțiuni, cu rezultate pozitive dovedite.

3)Reiki nu înlocuiește consultul medical de specialitate și tratamentul medical alopat.